Păstăi simple cu usturoi și roșii delicioase Rețetă
Păstăile cu usturoi și roșii reprezintă o mâncare de post sau vegetariană, excelentă, potrivită pentru întreaga familie.
Bucătăria românească a fost influențată favorabil de condițiile oferite de relieful prielnic pentru agricultură și păstorit. Din alimentația oamenilor de la sate făceau parte cerealele (mei, grâu, orz și mai târziu porumb), legumele și verdețurile (fasole, mazăre, varză, castraveți, ștevie, pătrunjel, ceapă, usturoi), carne și slănină de porc și pește, ouă și carne de oaie sau de vită.Produsele lactate, terciul de mei și mămăliga au fost hrana de bază a păstorilor. Odată cu schimbarea condițiilor economice s-a diversificat și alimentația, iar în prezent consumul de pâine, ouă, zahar, lactate și fructe nu mai constituie un lux. Ca preparate cu specific național sunt renumite sarmalele în foi de viță sau de varză, ciorba de pește, fasole bătută, ardei umpluți cu carne și orez, perișoare, mămăligă cu brânză, murături, salată oltenească, borș moldovenesc, piftiile de porc, mititeii și ciorba de burtă. Dulciuri mai cunoscute sunt: cozonacul, plăcinta dar și prăjiturile „ardelenești”. Bucătăria românească a suferit în timp multe modificări,în perioada fanariotă spre exemplu,au fost aduse în Țările Românești foarte multe preparate cu specific turcesc, domnitorii aducându-și din țările de proveniență uneori bucătarii. Unul din preparatele ce caracterizează perioada fanariotă și revoluția culinară a fost ciorba de perișoare.
Păstăile cu usturoi și roșii reprezintă o mâncare de post sau vegetariană, excelentă, potrivită pentru întreaga familie.
Absolut deliciosi sunt acesti ardei umpluți. Rețeta mea de ardei umpluti este o rețetă tradițională, cu o singură exceptie: lipseste grăsimea tradițională.
Salata de vinete este o gustare super delicioasă, foarte usor de făcut. Este o specialitate, care se face din vinete coapte si decojite.
Încântă-ți familia și prietenii cu o prăjitură negresă super delicioasă. Cu siguranță va fi un succes la orice ocazie.
Este absolut încântătoare această mâncare simplă de ardei copți. Este cea mai simplă și ușoară rețetă de tocană de vară.
Absolut delicioase sunt aceste turte pufoase la tigaie și foarte ușor de făcut.
Vă recomand să încercați această rețetă simplă și rapidă de turte delicioase.
Absolut delicioasă este această prăjitură răsturnată cu caise sau chec cu caise. Merită să încerci această prăjitură, pe cât de simplă, pe atât de delicioasă .
Absolut delicios este acest gem de caise. Atât culoarea, textura, cât și gustul sunt perfecte. Este gemul care se potrivește pentru cele mai multe întrebuințări
Este cel mai bun chec cu cremă de vanilie și îți recomand să îl încerci pentru a te convinge singur de acest lucru. Textura este perfectă.
Bucură-te de un compot de vișine făcut în casă, plin de arome și savoare autentică. Rețeta simplă de compot de vișine va cuceri pe loc!