
Gogoși simple de post
Equipment
- Mașină de frământat (opțional)
Ingredients
- 550 grame făină tip 650
- 280 ml apă
- 18 grame drojdie proaspătă
- 50 ml ulei
- 75 grame zahăr
- un praf de sare
- aromă naturală de vanilie și coaja de la o lămâie mică
Instructions
- Frământăm un aluat din ingredientele de mai sus. Eu folosesc mereu mașina de frământat pentru că îmi ușurează munca foarte mult. Se poate frământa manual, fără probleme, bineînțeles.
- După o frământare de 15-20 minute, aluatul obținut trebuie sa fie omogen, ușor moale dar nelipicios.
- Lăsăm aluatul apoi la dospit, într-un vas acoperit, de preferat undeva unde este destul de cald sau chiar pe lângă o sursa de căldură.
- În 70 minute, aluatul meu era foarte bine crescut.
- L-am răsturnat apoi pe blatul de lucru, am presarat făină atât pe blat cât și pe aluat și am început sa-l porționez cu ajutorul unui cuțit pentru aluat. L-am împărțit în 12 bucăți aproximativ egale.
- Apoi am modelat fiecare bucată de aluat. Vezi în video mai jos.
- Apoi am format gogoșile în formă de turte. Am folosit un sucitor de lemn. Vezi în video mai jos.
- Am acoperit cu folie de plastic gogoșile astfel formate și apoi cu un prosop curat. Le-am lăsat să mai crească încă aproximativ 30 minute.
- Am pus ulei la încins într-un wok cu diametrul de 28 cm.
- Când uleiul era bine încins, am prăjit câte 2 gogoși pe serie. Se rumenesc foarte rapid, nu le lăsați nesupravegheate. Pentru a se coace foarte bine, vom reduce flacăra după ce s-a încins bine uleiul. Le vom întoarce în mod repetat de pe o parte pe alta, până când au aspect și culoare de gogoși bine gătite.
Video
Vedeți aici și rețeta video
Notes
Tried this recipe?Let us know how it was!



