
Supă cremă de cartofi cu praz Rețetă de post
Ingredients
- 600 g cartofi roz fără coajă
- 1 fir de praz
- 1 ceapă mare
- 2 morcovi
- 1 dovleac
- 1 rădăcină de pătrunjel
- o felie mică de țelină
- ulei de măsline( sau de care aveți/preferați)
- 3 felii de pâine pentru crutoane
- boia de ardei (opțional, pentru crutoane)
- 1.3-1.5 l apă
- sare și piper
Instructions
- Punem apa cu sare la fiert într-un vas
- Spălăm și curățăm ingredientele

- Când apa începe să fiarbă, adăugăm morcovii, rădăcina de pătrunjel și felia de țelină

- Într-o tigaie antiaderentă punem câțiva stropi de ulei de măsline și sotăm ceapa și prazul

- Le sotăm atât cât preferăm. Important este să se înmoaie.

- Feliem și dovleacul, pe care l-am curățat de coajă în prealabil.

- Adăugăm acum și dovleacul la fiert

- Feliem cartofii și îi adăugăm și pe aceștia.

- Apoi adăugăm amestecul de ceapă și praz. Punem capacul și continuăm să fierbem 17-20 minute. Veți ști că este gata atunci când toate legumele sunt bine fierte și se sfărâmă ușor.

- Când este gata, se sărează după gust și se scot morcovii pe o farfurie. Strecurați cât mai multă zeamă și păstrați-o într-o cească/ cană. Apoi cu ajutorul unui blender vertical se mixează până obținem o cremă fină adăugând treptat zeama.
- Adăugăm câțiva stropi de ulei de măsline și continuăm să mixăm.
- Dacă dorim, putem pregăti crutoanele.
- Punem supa în farfurie, decorăm cu ulei de măsline, crutoane, pătrunjel verde . Decorul este opțional.
Crutoane
- Tăiem feliile de pâine în fâșii, apoi în cuburi.

- Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, punem câțiva stropi de ulei de măsline, adăugăm cuburile de pâine și presărâm boia de ardei.

- Punem tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade cu ventilație pentru 5-6 minute. Puteți șă le rumeniți atât cât vă place.
Video
Notes
Dragilor,
Astăzi vă prezint cu plăcere, rețeta mea de supă cremă de cartofi cu praz, de post extrem de simplă și gustoasă.
Eu am tot spus, în articolele precedente cât de mult apreciez mâncarea simplă și cum timpul mă face să mă conving tot mai mult că dacă faci mâncare cu plăcere, poți face din cele mai banale mâncăruri, ceva deosebit.
De multe ori, copleșiți de celelalte îndatoriri, ne poate fi greu să gătim, să avem idei creative în ceea ce privește mâncarea pe care o consumăm.
Aceasta este dintre rețetele simple atât ca ingrediente necesare, cât și ca timp de preparare.
Tips & tricks
Coaja de la dovlecel trebuie să fie curățată pentru a nu avea nuanță verzulie.
Morcovul se scoate după ce au fiert toate legumele împreună pentru a păstra o culoare asemănătoare cartofului.
Ca precauție, după ce au fiert toate, strecurați cât mai multă zeamă și păstrați-o într-o cească/ cană.
Mixați totul , apoi, treptat, adăugați zeama păstrată și vă opriți atunci când obțineți consistența pe care o agreați.
Este foarte gustoasă această supă cremă de cartofi cu praz și se potrivește foarte bine cu crutoane crocante cu ulei de măsline. Cât despre textură, pot spune că este perfectă.
Eu vă recomand cu mare plăcere, să încercați rețeta mea simplă și delicioasă.
Ar putea să vă placă și rețeta mea de Ciorbă de cartofi cu leuștean
De asemenea, te-ar putea interesa și rețeta mea de Turte la tigaie
________________________
Vezi și pagina de Facebook , de unde afli toate noutățile din site și youtube.
________________________
#supăcremădecartofi #supăcremă #rețetedepost #rețeteușoare #vegan
Tried this recipe?Let us know how it was!










